Alzheimer

Alzheimer este un tip de demență despre care s-au făcut filme, s-a scris mult, dar despre care știința încă mai are multe de aflat.

Până când vom afla tot despre ea, boala atinge oameni dragi nouă, oameni pentru care facem tot pentru a le oferi ce e mai bun până în ultimele momente ale vieții. Or, această boală răpește tot: amintiri, bucurii, cele mai elementare comportamente, de la mestecat, înghițit până la respirat și clipit.

Cum se vede statistica în cabinet? Crește numărul ori scade și de ce?

De când au început evaluările, s-a găsit și un oarecare tratament pentru aceste boli, am sentimentul că și îmbolnăvirile s-au înmulțit. Dacă în 2006 aveam 20 de pacienți pe an, acum deja pot să spun de 1.000 de oameni în fiecare an care ajung in cabinetul de psihologie.

Există mai multe tipuri de demență, iar cea mai întâlnită, peste 50% din cazuri, este Alzheimer. Apoi, 20-30% din cazuri vin din demența vasculară, adică o degenerare a creierului din cauza unor accidente vasculare sau ischemice. Restul, 10%, sunt alte tipuri de demență. Sunt boli de tip neurologic, boala Pick, boala Huntington sau iată efectele unui infarct, în urma căruia a rămas cu hipoxie, creierul nu a mai fost irigat cu sânge și oxigen, inima a revenit și pompează sânge, dar pentru creier este deja prea târziu, chiar dacă pacientul are 20 de ani. Acela este un alt tip de demență. Pur și simplu, o reducere bruscă a activității cerebrale este o formă de demență.

Demența Alzheimer are și ea două tipuri: una precoce, cu începuturi la 40 de ani, dar în experiența mea, am întâlnit la 50 de ani. Nu am avut niciun caz la 40 de ani și lucrez de 22 de ani în această zonă. Dar am avut cazuri la 50 de ani și aici speranța de viață este de 2-3 ani, deci degenerarea este inimaginabil de rapidă și aproape imposibil de tratat.

Un film celebru, cu demența de tip precoce este „Still Alice”.

Majoritatea cazurilor sunt de demență cu debut tardiv, de la 65 de ani. Există și situația demenței mixte, care apare după un accident vascular și are legătură strânsă cu zona unde s-a spart vasul de sânge.

Cum explicam această creștere a numărului de cazuri?

Există niște factori de risc, iar depresia este unul dintre ei. Altul este apariția și frecvența crescută a bolilor cardiovasculare.

Un alt factor de risc este nivelul de studii: cu cât ai studii mai puține și un exercițiu mental mai puțin dezvoltat, cu atât riscul apariției demenței este mai mare.

Chiar sexul feminin este un factor de risc, poate și pentru că femeile sunt mai atinse de depresie.

De ce depresia este un factor de risc atât de sigur?

Aș explica demența la debutul ei (nu am terminat medicină și cred că e bine să menționez asta aici; sunt psiholog) ca pe o inflamație a creierului. Depresia este o dramă și cred că declanșează un mecanism de coping inconștient pentru a uita tot. Și parcă te împaci cu viața la modul ăsta.

Tocmai, depresia este mai degrabă o manifestare emoțională, iar demența este somatică.

Așa este. Și din acest motiv apare ca factor de risc în apariția demenței. Este emoțională, este o tulburare afectivă, dar centrul afectivității se află în lobul frontal, acolo unde se află și centrul cognitiv, de exemplu, ca și alți centri.

Care sunt primele semne alarmante ale acestei boli?

Semne care se vad cu ochiul liber sunt: deficiențe în orientarea spațio-temporală actuală, memoria de scurtă durată, lucrurile legate de aici și acum. Un pacient cu demență poate povesti foarte ușor despre ce a făcut în trecut, acum 5 ani, dar nu își poate aminti ce a făcut ieri sau ce a mâncat astăzi, la micul dejun. Pacientul poate ști cu siguranță în ce an s-a născut, dar poate să nu știe în ce an suntem acum.

Apoi pacientul se pierde în locuri necunoscute, dacă ajunge într-o piață mare nu-și mai face repere rapide, actuale. În plus, în loc de a denumi cuvintele, ajunge să folosească ălaaia.

Cu cât este diagnosticat mai devreme, cresc șansele de a îngreuna mult procesul degenerativ. Practic, imediat ce observi primele semne este absolut necesar să mergi la un specialist și să începi tratamentul. Mai bine te duci și afli că nu ai nimic, fiindcă noi avem tot felul de testări relevante, decât să nu te duci și să revii când boala este deja într-o fază avansată, mai ales că procesul, o dată declanșat, este ireversibil, iar medicamentele nu fac decât să încetinească degradarea.

Ce poți face în România cu o mamă, o verișoară sau o soacră care are această problemă? Ce opțiuni ai?

Cred că s-au deschis foarte multe căi, în ultima vreme. Iar primul pas de făcut este să mergi la un psihiatru. El va sesiza imediat dacă este cazul să ceară un computer tomograf, dacă este suficientă o evaluare psihologică și va găsi căile de urmat, va stabili tratamentul iar tot procesul degenerativ va fi aproape oprit.

Casa de Asigurări decontează toate aceste proceduri?

Da. Cu trimitere de la medicul de familie, procedurile medicale sunt acoperite de Casa de Asigurări de Sănătate. Tot ce trebuie este să ajungi la medicul de familie cu pacientul și să îi semnalezi că are niște probleme de memorie. Mergi mai departe la un specialist, care este obligat să inițieze protocolul: două evaluări și consult psihiatric și se introduce tratamentul. Înainte era mai dificil, fiindcă trebuiau aprobări speciale pentru aceste medicamente.

Ce este  demența precoce!

Pe cât este de gravă pe atât incidența este scăzută.

Semnele sunt asemănătoare doar că debutul lor este mult mai devreme. Demența precoce însă se poate evalua cromozomial.

Ex:

Cazul 1: o doamnă de 50 de ani, care a dezvoltat niște tulburări de comportament, în sensul că devenit mult mai nervoasă în scurtă vreme. Era bucătăreasă la o instituție foarte cunoscută, nu vreau să spun care este aceea, ci vreau doar să menționez că lucra într-un spațiu pe care îl cunoștea foarte bine. La un moment dat s-a pierdut în bucătărie.

După două episoade de acest fel, angajatorul și familia au decis să ceară o evaluare pentru ea, mai ales că nu avea vreun context emoțional special: nu era depresivă, nici vreun alt simptom, ci doar aceste două momente de pierdere de memorie.

După examinare au apărut și primele semne, iar în doi ani s-a dus. Degradarea a fost incredibil de rapidă. Speranța de viață în demența precoce este extrem de mică, spre deosebire de cea tardivă, când speranța de viață ajunge până la 10, 15, uneori chiar și 20 de ani.

Cazul 2: un profesor de fizică, iar el ajunsese să nu mai știe cât face 10-3. Dar era fericit ca un copil când primea o sticlă de suc. Și nu orice suc, ci acela transparent. Se rup legăturile între neuroni, se rup sinapsele și ajungi ca un copil nou-născut.

Ce se întâmplă așa încât organismul să moară rapid. Am sentimentul că bolile creierului sunt niște boli cu care mori, nu din cauza cărora mori. Greșesc?

 Chiar așa este. Nu mori că ai demență, ci mori pentru că s-a oprit inima. Doar că la demența precoce inima se poate opri mai devreme decât o face la cea tardivă.

Demența face ca organismul să piardă cele mai de bază comportamente și ajunge până la punctul în care nu mai știe să înghită, de pildă. Nu mai știi să mergi, nu mai știi să mesteci, nu mai știi să vorbești.

Știm din naștere să înghițim. Până unde merge această „ștergere” a creierului?

Fix până acolo. Până când nu mai știi să respiri, până când organismul nu mai știe cum să asimileze nutrienții. Chiar dacă pacientul mănâncă, creierul lui nu mai știe cum să trimită hrana acolo unde trebuie, să asimileze. Iar de aici apar tot felul de complicații de natură organică. Apar infecții, fiindcă creierul nu mai știe să conducă lupta.

Dar mor fericiți, nu?

Să știi că m-am gândit mult la asta. Într-un fel sau altul se diminuează și durerea.

Eu fac evaluări și la domiciliu, în cazul în care pacientul nu se mai poate mișca. Și am avut cazuri în care pacientul nu mai știa să meargă și apar primele escare fiindcă nu mai sunt mișcați corespunzător, fiindcă este chiar dificil de făcut asta. Apoi creierul nu mai știe să lupte cu infecțiile și de aici ajungi foarte ușor la formele grave, înfricoșătoare. Aveam o pacientă căreia îi vedeam viermii în puroi. Mă uitam la ea, iar ea îmi zâmbea și vorbea cu mine. Fiindcă ea nu mai simțea nicio durere nu mai știa nimic din ce i se întâmpla.

Problema este însă când omul tratează boala psihiatrică cu jenă, cu rușine. Am avut o pacientă care a refuzat să ia tratamentul pentru că nu voia să se știe în localitate că ea are o problemă psihică. Iar acum nu mai știe să meargă. Stă cu mâncarea în gură și nu mai știe ce să facă cu ea. Următorul pas este să nu mai știe să înghită.

Acești oameni mor acasă ori sunt centre specializate?

Sunt oameni care mor acasă și, ca să-ți dai seama de măsura omului bun, sunt îngrijiți cu mare atenție, chiar de familie, pacienții care au fost buni în viață.

La început pacienții nu-și mai recunosc nepoții, apoi nu-și mai recunosc copiii, apoi nu-și mai recunosc soțul, apoi nu mai știu nici ei cine sunt. Degradarea este destul de mare. Restul e doar îngrijire pură. Iar asta înseamnă că pacientul nu poate rămâne nicio secundă singur, deci tot programul și viața aparținătorilor care își asumă acest rol de îngrijire sunt date peste cap.

Dar există și centre specializate, azilele în care există și personal medical specializat, apt să administreze medicația pacienților cu atari afecțiuni.

Ce poți face tu ca rudă să-i crești calitatea vieții unui pacient de acest tip?

Ca să-i crești calitatea vieții îi asiguri tratament. Obligatoriu. Trebuie să fii un om deschis la minte, să vezi primele semne și să-l duci la medic, apoi să-ți asumi că va fi un tratament pentru toată viața.

În filmul pe care l-ai pomenit tu, Still Alice, personajul, un lingvist reputat, începe să uite cuvinte uzuale. Cum facem noi diferența între lapsusul obișnuit, care ni se petrece zilnic, și cel care este un semnal grav?

Observi că părintele tău nu mai e ce-a fost odată. Am avut cazuri de pacienți care au ajuns la noi fiindcă cineva din familie a observat că nu mai pricepeau glumele, părea că și-au pierdut simțul umorului. Fiica unui pacient s-a îngrijorat din acest motiv și a ajuns la noi, a primit tratament iar pacientul e bine acum.

Alzheimer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus